”Zamca” de la Semeni, r-nul Ungheni

Printre siturile arheologice de pe teritoriul Republicii Moldova un loc aparte îl ocupă insolitul monument de la Semeni (r-nul Ungheni), cunoscut cu denumirea populară – Zamca sau Masa lui Petru cel Mare. Semnalat încă din perioada modernă, monumentul respectiv a fost cel mai mult popularizat de către regretatul arheolog Ion Hâncu, care a publicat numeroase schiţe istorico-arheologice despre acest neobișnuit obiectiv arheologic. Vestigiile ei s-au păstrat până în zilele noastre şi pot fi văzute pe teritoriul satului Semeni, mai exact în marginea sa nord-vestică, lângă şcoală, chiar pe malul Prutului. În partea centrală a ”Zămcii” se observă un sector de pământ de formă circulară (diametrul 60-65 m), cu suprafaţa orizontală şi netedă, care este înconjurat de un şanţ adânc de aproximativ 2 m şi lat de circa 25 m. Pe marginea exterioară a şanţului există urmele unui val de pământ cu înălţimea de 1 m şi lăţimea de aproximativ 25 m, ridicat, foarte probabil, din solul scos din şanţ.
O observaţie se impune în legătură cu acest spectaculos monument, considerat de cei mai mulți specialiști drept fortificație din sec. 18, dar care reprezintă mai curând un complex de cult preistoric: ea vizează elementele lui constructive: detaliul pe care vrem să-l semnalăm şi care surprinde este că acest insolit monument nu are şanţul în partea exterioară şi valul în cea inferioară, ci invers.
Indubitabil, pentru clarificarea destinației, cronologiei și a altor probleme ridicate de acest insolit sit arheologic de la Semeni se impun cercetări complexe și interdisciplinare, pe care ne dorim să le inițiem în perioada următoare, cu implicarea instituției noastre, a Platformei Arheoinvest de la Universitatea „Al.I. Cuza” din Iași, România, a Secției Cultură Ungheni, a Muzeului de Istorie și Etnografie Ungheni și a Primăriei Zagaracea, din care face parte și satul Semeni.
Recent situl denumit ”Zamca” sau ”Masa lui Petru cel Mare” de la Semeni a fost vizitat de specialițștii Agenției Naționale Arheologice, ai Secției Cultură Ungheni și ai Muzeului de Istorie și Etnografie Ungheni, cu care prilej a fost realizată o filmare din dronă , pe care o prezentăm mai jos
 
 
 
 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *