Regulament privind cercetarea şi expertiza arheologică în Republica Moldova

I. Date generale

1. Prezentul Regulament este elaborat în conformitate cu Legea privind protejarea patrimoniului arheologic nr. 218 din 17 septembrie 2010 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 235-240, Anul XVII, 3 decembrie, 2010, art. 738, p. 8-17).
2. Regulamentul are drept scop stabilirea cadrului normativ şi ştiinţifico-metodic în domeniul cercetării şi expertizei arheologice de teren în Republica Moldova.

II. Noţiuni privind cercetarea arheologică

3. Cercetarea arheologică reprezintă o activitate de utilitate publică, care are drept scop descoperirea, cercetarea şi punerea în valoare a vestigiilor arheologice conservate în pămînt, sub apă sau la suprafaţa solului.
4. Cercetarea arheologică cuprinde două etape de bază: cercetarea arheologică de teren şi cercetarea arheologică analitică.
5. Cercetarea arheologică de teren constituie etapa primară, de identificare, descoperire şi documentare a patrimoniului arheologic, iar cercetarea arheologică analitică este domeniul care ţine de analiza şi interpretarea descoperirilor.
6. Cercetarea arheologică de teren se realizează prin intermediul următoarelor tipuri de activităţi: periegeze, cercetări arheologice preventive, cercetări arheologice de supraveghere, cercetări arheologice de salvare, cercetări arheologice sistematice şi expertize arheologice.
7. Periegeza arheologică reprezintă investigaţia arheologică de suprafaţă sau subacvatică, care are drept scop identificarea unor vestigii arheologice noi sau precizarea situaţiei siturilor deja cunoscute.
8. Cercetarea arheologică preventivă reprezintă investigaţia de teren eşalonată, care are drept scop studierea vestigiilor arheologice care pot fi afectate de factori antropici sau naturali, cum ar fi:
a) lucrările de proiectare a unor noi construcţii, de modificare, extindere sau reparare a căilor de comunicaţii sau a dotărilor tehnico-edilitare, inclusiv subterane şi subacvatice, excavările, exploatările de cariere, construcţiile de reţele magistrale, reţelele de telecomunicaţii, amplasarea de relee şi antene de telecomunicaţii, amenajările funciare, lucrările de cercetare şi de prospectare a terenurilor (foraje şi excavări) necesare efectuării studiilor geotehnice, precum şi orice alte lucrări care afectează suprafaţa solului, subsolul sau fundul apelor curgătoare ori stătătoare, indiferent dacă se execută în intravilanul sau în extravilanul localităţii şi indiferent de forma de proprietate a terenului;
b) lucrările de restaurare sau de reconstrucţie parţială sau totală a monumentelor istorice;
c) alunecările de teren, eroziunile solului şi alte fenomene naturale care pot afecta siturile arheologice.
9. Cercetarea arheologică de supraveghere reprezintă investigaţia care are drept scop monitorizarea şi intervenţiile arheologice operative în siturile arheologice aflate în zonele de construcţii, de amenajări teritoriale, precum şi în zonele cu monumente de arhitectură aflate în proces de restaurare sau reconstrucţie.
10. Cercetarea arheologică de salvare reprezintă investigaţia de teren efectuată în regim de urgenţă în scopul salvării patrimoniului arheologic supus unor procese ireversibile de distrugere, cauzate de factori antropici sau naturali.
11. Cercetarea arheologică sistematică reprezintă investigaţia arheologică de durată, executată în cadrul sitului arheologic în baza unui program ştiinţific multianual.
12. Cercetarea arheologică de teren se efectuează de către specialişti autorizaţi, sub egida instituţiilor de profil arheologic.
13. Cercetarea arheologică de teren, în funcţie de metodele utilizate, poate fi distructivă sau non-distructivă.
14. Cercetarea arheologică de teren tradiţională, realizată prin săpături, prin esenţa sa, este una distructivă, deoarece în procesul studierii este afectat sau desfiinţat stratul cultural şi vestigiile de patrimoniu arheologic imobil.
15. Cercetarea arheologică de teren, bazată pe metode moderne non-invazive, care nu afectează starea fizică a straturilor arheologice, este considerată una non-distructivă.
16. Cercetarea arheologică non-distructivă, în toate cazurile are prioritate faţă de arheologia bazată pe metode tradiţionale de investigaţie.
17. În cadrul siturilor şi a zonelor arheologice bine conservate, neafectate de factori antropici sau naturali se va recurge cu precădere la metode de investigaţii non-distructive.

III. Autorizaţia de cercetare arheologică

18. Autorizaţia de cercetare arheologică (în continuare Autorizaţia) este documentul oficial prin care se permite efectuarea unor cercetări arheologice de teren.
19. Autorizaţia este eliberată de către Ministerul Culturii la propunerea Comisiei Naţionale Arheologice.
20. Dreptul la Autorizaţie îl deţin persoanele cu pregătire specială în domeniu, atestate de către Comisia Naţională Arheologică şi înscrise în Registrul arheologilor din Republica Moldova.
21. Autorizaţiile de cercetare arheologică, în dependenţă de caracterul lucrărilor, sunt de patru categorii:
a) Categoria A – pentru cercetări arheologice sistematice la orice tip de situri arheologice;
b) Categoria B – pentru cercetări arheologice preventive la situri arheologice din zonele afectate de activităţi antropice şi pentru cercetări de supraveghere arheologică la monumente de arhitectură supuse procesului de restaurare;
c) Categoria C – pentru cercetări arheologice de salvare în cadrul unor situri arheologice aflate în curs de distrugere de factori antropici sau naturali;
d) Categoria D – pentru efectuarea periegezelor, cu sondarea unor suprafeţe de pînă la 20,0 m.p. în cadrul siturilor arheologice.
22. Autorizaţia este eliberată persoanelor înscrise în Registrul arheologilor din Republica Moldova, conform categoriei de atestare profesională:
a) Autorizaţia de categoria A este eliberată cercetătorilor care posedă calificarea profesională de arheolog-expert;
b) Autorizaţia de categoria B şi C este eliberată cercetătorilor care posedă calificarea de arheolog-expert sau arheolog-specialist;
c) Autorizaţia de categoria D este eliberată cercetătorilor care posedă o calificare profesională în domeniul arheologiei.
23. Autorizaţia este eliberată pe un termen de un an calendaristic de către Ministerul Culturii la decizia Comisiei Naţionale Arheologice.
24. Dreptul de solicitare a Autorizaţiei îl deţin instituţiile de profil arheologic din Republica Moldova.
25. Pentru obţinerea Autorizaţiei, instituţia de profil arheologic adresează către Comisia Naţională Arheologică o cerere, însoţită de proiectul cercetării arheologice preconizate, conform unor formulare stabilite.
26. Instituţia care solicită Autorizaţia are următoarele obligaţii:
a) asigurarea financiară şi materială a cercetării arheologice propuse;
b) asigurarea prelucrării în condiţii de laborator a materialelor arheologice descoperite;
c) asigurarea elaborării în termen a Raportul ştiinţific privind rezultatele cercetărilor arheologice efectuate;
d) asigurarea păstrării provizorii a materialelor arheologice obţinute în urma săpăturilor şi transmiterea lor în termen prin act, în instituţii specializate de stat conform deciziei Ministerului Culturii.
27. Persoana investită cu Autorizaţie are următoarele obligaţii:
a) să înregistreze Autorizaţia, pînă la declanşarea investigaţiilor arheologice de teren, la organul de specialitate al autorităţii publice locale de nivel doi şi la autoritatea publică locală de nivel unu;
b) să coordoneze personal investigaţiile arheologice de teren pe tot parcursul campaniei de investigaţii, fără a transmite Autorizaţia unei persoane terţe;
c) să prezinte autorităţii locale de nivel unu şi nivelul doi, la finalizarea investigaţiilor de teren, o informaţie succintă despre rezultatele săpăturilor, copia căreia va fi anexată la Raportul ştiinţific;
d) să înregistreze conform cerinţelor metodice siturile arheologice nou-descoperite şi să informeze în scris despre descoperirile corespunzătoare Agenţia Naţională Arheologică, autorităţile publice locale de nivelul unu şi nivelul doi, iar copia acestei informaţii să o anexeze la Raportul ştiinţific privind cercetările arheologice de teren;
e) să transmită după realizarea lucrărilor de laborator, pentru păstrare şi depozitare la instituţiile specializate, conform dispoziţiei Ministerului Culturii, toate materialele arheologice descoperite, iar actul de predare-primire să fie anexat la Raportul ştiinţific;
f) să prezinte la Comisia Naţională Arheologică Raportul ştiinţific privind cercetările arheologice de teren în formă tipărită şi pe suport electronic, elaborat în conformitate cu prezentul Regulament;
g) să prezinte la Comisia Naţională Arheologică o Adnotare conform cerinţelor stabilite, pentru completarea bazei de date electronice privind cercetările arheologice din Republica Moldova;
h) să asigure după finalizarea lucrărilor de teren, reconstituirea maximă a peisajului, după caz să asigure conservarea vestigiilor arheologice imobile descoperite;
i) să facă demersurile necesare în vederea asigurării protejării siturilor arheologice din zona supusă cercetărilor;
j) să facă demersurile necesare la organele publice în vederea contracarării săpăturilor neautorizate, utilizării ilegale pe suprafeţe cu potenţial arheologic a aparatelor de teledetecţie, precum şi a altor acţiuni ce pot duce la deteriorarea sau distrugerea siturilor arheologice. .
28. Persoana investită cu Autorizaţie are următoarele drepturi:
a) dreptul de autor asupra Raportului ştiinţific privind cercetările arheologice;
b) dreptul de a publica integral sau părţi din Raportul ştiinţific privind cercetările arheologice sub numele propriu sau în colaborare cu alţi specialişti, membri ai colectivului de cercetare;
c) să permită altor cercetători publicarea unor materiale arheologice documentate în Rapoartele ştiinţifice privind cercetările arheologice.
29. Persoana investită cu Autorizaţie poartă răspundere personală pentru:
a) calitatea investigaţiilor arheologice;
b) calitatea documentaţiei arheologice de teren;
c) calitatea prelucrării materialelor arheologice obţinute în timpul săpăturilor;
d) calitatea Raportului ştiinţific;
e) păstrarea integrală a colecţiei de materiale arheologice obţinute în urma săpăturilor arheologice şi transmiterea lor în termen în instituţia de stat nominalizată de către Ministerul Culturii.
30. Cererea pentru obţinerea Autorizaţiei este depusă la Comisia Naţională Arheologică nu mai tîrziu de două luni înainte de data începerii investigaţiilor de teren, cu excepţia cazurilor cercetărilor de salvare a siturilor arheologice aflate sub pericolul de a fi distruse.
31. În cazul cînd Autorizaţia este solicitată pentru o persoană care pentru prima dată va conduce de sine stătător cercetări arheologice, la demers va fi anexat un memoriu de activitate în domeniu şi două recomandări semnate de către arheologi-experţi, îndrumători ai solicitantului sau conducători de şantiere arheologice la care a activat solicitantul.
32. Comisia Naţională Arheologică analizează demersul privind eliberarea Autorizaţiei în termen de maximum o lună de la data depunerii cererii.
33. Comisia Naţională Arheologică, în cazuri motivate, este în drept să reducă volumul lucrărilor de şantier arheologic preconizat în cererea pentru obţinerea Autorizaţiei de cercetare arheologică sau să să refuze eliberarea Autorizaţiei de cercetare arheologică.
34. Temeiul pentru reducerea volumului preconizat al lucrărilor arheologice sau pentru a refuza eliberarea autorizaţiei îl poate constitui:
a) decizia Comisiei Naţionale Arheologice şi a Ministerului Culturii de a conserva anumite situri arheologice sau părţi ale acestora;
b) volume exagerate propuse pentru cercetare;
c) folosirea în campania precedentă de săpături de către cercetător a unor metode neadecvate de cercetare;
d) mărirea nejustificată a volumului a volumului lucrărilor arheologice permis de Autorizaţia precedentă;
e) calitatea nesatisfăcătoare a Raportului ştiinţific prezentat de cercetător în baza Autorizaţiei precedente;
f) neprezentarea în termenii stabiliţi a Raportului ştiinţific pentru Autorizaţia precedentă;
g) neprezentarea certificatului de transmitere a colecţiei şi documentaţiei de şantier în instituţia ştiinţifică stabilită.
35. În cazurile de refuzare a eliberării Autorizaţiei sau micşorare a volumului lucrărilor arheologice preconizate, Comisia Naţională Arheologică pune la curent instituţia solicitantă, cu explicarea motivelor care au stat la baza deciziei respective.

IV. Periegeza arheologică

36. Periegezele arheologice se efectuează în scopul descoperiririi şi studierii preliminare a unor noi situri arheologice şi a verificrii informaţiilor din surse bibliografice referitoare la siturile arheologice cunoscute.
37. Periegeza presupune identificarea siturilor arheologice, verificarea stării lor, cercetarea lor preliminară, inclusiv prin sondaje arheologice, fixarea GPS şi descrierea textuală detaliată, care cuprinde:
a) situaţia geografică, inclusiv poziţia faţă de bazinele de apă şi localităţi, relieful şi particularităţile topografice, forma, dimensiunile, caracterul suprafeţei terestre, prezenţa amenajărilor de suprafaţă etc.;
b) suprafaţa de răspîndire a vestigiilor arheologice;
c) informaţii bibliografice despre situl arheologic;
d) informaţii despre perceperea actuală a sitului arheologic de către populaţia locală;
e) caracterul stratului cultural (în cazurile cînd in situ există spaţii dezvelite sau dacă în procesul periegezelor s-au efectuat sondaje).
38. În timpul periegezei este elaborat planul grafic de amplasare în teren a sitului arheologic, utilizîndu-se scara 1:50, 1:100, 1:500 şi altele, în dependenţă de dimensiunile sitului, cu precizarea reliefului şi a legăturii lui cu puncte geodezice permanente, cu menţionarea exactă a sondajelor realizate.
39. Fixarea fotografică a sitului arheologic trebuie efectuată în asemenea mod ca pozele să reflecte exact şi deplin particularităţile reliefului şi situaţia topografică.
40. Este obligatorie descrierea materialului arheologic cu o marcare exactă a fiecărei piese arheologice depistate.
41. Cercetătorul care efectuează periegeze arheologice în baza Autorizaţiei de „categoria D” are dreptul, în scopul precizării grosimii straturilor culturale, răspîndirii şi caracterului depunerilor culturale ale sitului arheologic, să efectueze lucrări de teren limitate: curăţirea spaţiilor dezvelite sau sondaje prin casete.
42. Este interzisă efectuarea sondajelor de periegeză la situri arheologice cunoscute sau cercetate anterior, excepţie făcînd doar cazurile autorizate de Comisia Naţională Arheologică.
43. Efectuarea sondajelor prin casete este permisă în aşezări, cetăţi de pămînt şi în locuri presupuse a fi necropole.
44. Este interzisă sondarea tumulilor, a necropolelor plane cunoscute, a „cenuşarelor” şi a altor complexe arheologice care se evidenţiază la suprafaţă.
45. În procesul periegezelor arheologice este strict necesar să se evite pe cît posibil distrugerea stratului cultural şi dezvelirea spaţiilor neatinse, cercetările limitîndu-se la curăţarea şi fixarea zonei evidenţiate: rîpă, alunecare de teren, perete, groapă etc.
46. Numărul sondajelor prin casete la un singur sit arheologic nu trebuie să depăşească cifra trei, iar aria suprafeţei cercetate 20,0 m.p. Sînt interzise sondajele cu aria mai mică de 1,0 m.p. Trasarea unui număr mai mare de sondaje necesită o permisiune specială din partea Comisiei Naţionale Arheologice.
47. Nu se admite distrugerea integrităţii complexului arheologic, în cazul depistării în sondajele de periegeză a vestigiilor locuinţelor sau a altor construcţii, care pot depăşi cu mult limitele sondajului. Investigaţiile în asemenea locuri sînt stopate, iar vestigiile descoperite conservate în sol.
48. În cazul depistării unui mormînt, se procedează la lărgirea ariei sondajului în direcţia necesară şi cercetarea lui integrală.
49. Rezultatele cercetărilor periegetice sunt documentate textual, grafic şi fotografic.
50. Procesul cercetării arheologice este descris în jurnalul de teren, iar planurile şi profilele stratigrafice ale casetelor realizate sînt fixate grafic pe hîrtie milimetrică la scara 1:20.
51. După finalizarea periegezei arheologice, gropile sondajelor sunt astupate.
52. Materialul depistat în procesul cercetării este colectat şi marcat cu indicarea exactă a locului descoperirii.
53.În rezultatul periegezei arheologice, în modul stabilit, este elaborat un Raport ştiinţific, care, împreună cu toate actele de şantier, va fi depus la Comisa Naţională Arheologică, pînă la începutul următorului an de investigaţii.

V. Cercetarea arheologică preventivă

53. Cercetarea arheologică preventivă se realizează în scopul prevenirii distrugerii patrimoniului arheologic în cadrul lucrărilor ce vizează solul în adîncime, din iniţiativă proprie sau la solicitarea persoanelor fizice sau a instituţiilor interesate în executarea lucrărilor de construcţii, modificare, extindere sau reparare a căilor de comunicaţii, de curăţare a lacurilor, de construire a tuturor tipurilor de conducte; de plantare a pădurilor, livezilor, viilor şi altor lucrări agricole sau de ameliorări funciare; de construire a clădirilor private sau de stat, de executare a oricăror excavări de sol, inclusiv exploatări de cariere, dotări tehnico-edilitare, subterane şi subacvatice, care pot deteriora patrimoniul arheologic.
54. Responsabilitatea organizării şi efectuării cercetării arheologice preventive revine Agenţiei Naţionale Arheologice.
55. Procedura cercetării arheologice preventive prevede stabilirea prezenţei/lipsei vestigiilor arheologice pe terenuri supuse presiunilor antropice sau naturale şi avizarea în modul stabilit a proiectelor de construcţii sau a altor amenajări care afectează solul în adîncime.
56. Cercetarea arheologică preventivă se realizează la faza de proiectare a noilor construcţii, în cazurile tuturor tipurilor de lucrări care afectează suprafaţa solului, subsolul sau fundul apelor curgătoare ori stătătoare, indiferent dacă se execută în intravilanul sau în extravilanul localităţii şi indiferent de forma de proprietate a terenului; la lucrările de restaurare sau de reconstrucţie parţială sau totală a monumentelor istorice; în cazul alunecărilor de teren, eroziunilor solului etc.
57. Cheltuielile legate de executarea controlului arheologic preventiv, efectuarea expertizei arheologice, avizarea proiectelor construcţiilor noi sau a altor amenajări ce implică lucrări de adîncime în sol, sînt suportate, conform legii, de către beneficiari sau instituţiile de proiectare, evaluarea cărora se realizează în corespundere cu normele stabilite de Ministerul Culturii.
58. Pentru avizarea proiectelor beneficiarul/proiectantul depune la Agenţia Naţională Arheologică o cerere în care se indică: denumirea şi scopul proiectului, etapele realizării lui şi zona afectată de lucrare, costul integral al proiectului, la care se va anexa o copie a planului topografic de încadrare în teritoriu a obiectivului proiectat.
59. Ca urmare a cererii depuse, Agenţia Naţională Arheologică, prin specialiştii săi sau ai instituţiilor de profil arheologic ori prin echipe mixte formate din specialişti proprii şi ai altor instituţii de profil arheologic, iniţiază procedura de cercetare arheologică preventivă şi, ulterior, efectuează investigaţii preventive în zonele preconizate pentru construcţii noi sau pentru alte lucrări ce afectează solul în adîncime, în urma cărora este elaborat un Raport tehnico-ştiinţific şi avizul corespunzător.
60. În cazul cînd cercetarea preventivă nu se soldează cu depistarea unor vestigii arheologice în zonele supuse investigaţiilor, Agenţia Naţională Arheologică avizează proiectul lucrărilor de construcţii noi sau de alt gen cu stipularea obligativităţii monitorizării lucrărilor de excavare de către beneficiar la capitolul descoperiri arheologice întîmplătoare, care pot fi pe parcursul executării lucrărilor de teren.
61. În cazul cînd prezenţa vestigiilor arheologice în zonele preconizate pentru construcţii noi sau pentru alte lucrări ce afectează solul în adîncime este probabilă, Agenţia va aviza proiectul lucrărilor corespunzătoare, cu condiţia asigurării obligatorii de către beneficiar a cheltuielilor de monitorizare a procesului de excavare a solului, cel puţin pentru un specialist arheolog.
62. În cazul depistării vestigiilor arheologice în zonele de construcţii noi sau în orice alt teren care poate fi afectat în adîncime de orice tip de lucrări, în scopul salvării vestigiilor arheologice, Agenţia Naţională Arheologică elaborează şi realizează Planul de descărcare de sarcina arheologică a spaţiilor respective şi stabileşte costul lucrărilor de cercetare arheologică.
63. Pînă la descărcarea de sarcină arheologică, terenul care face obiectul cercetării este ocrotit ca sit arheologic, conform legii, şi se întrerup lucrările de construcţie sau orice alt gen de lucrări ce presupun intervenţii asupra solului, în scopul efectuării cercetărilor arheologice de salvare.
64. Finanţarea activităţilor de cercetare arheologică de salvare a vestigiilor arheologice, aflate sub impactul distrugerii în cadrul proiectelor de construcţii sau de alte activităţi legate de subteran şi subacvatic, se efectuează din contul organizaţiei interesate în lucrările respective, conform normelor stabilite de Ministerul Culturii.
65. Planul de descărcare de sarcina arheologică şi devizul estimativ de cheltuieli serveşte drept temei pentru încheierea de către Agenţia Naţională Arheologică cu partea interesată, în urma coordonării cu Ministerul Culturii, a contractului de cercetare arheologică de salvare.
66. Agenţia Naţională Arheologică realizează cercetarea arheologică preventivă şi de salvare, independent sau prin instituţiile de profil arheologic, în baza unor contracte de subantrepriză.
67. La finalizarea cercetărilor arheologice de salvare, instituţia responsabilă de cercetare prezintă Agenţiei Naţionale Arheologice un Raport tehnico-ştiinţific preliminar privind rezultatele de bază ale cercetării şi un Aviz cu recomandările de rigoare privind eliberarea Сertificatului de descărcare arheologică pentru terenul cercetat.
68. În baza Avizului instituţiei responsabile de cercetarea arheologică şi a unor analize proprii, Agenţia Naţională Arheologică propune Ministerului Culturii să elibereze Сertificatul de descărcare arheologică părţii interesate în realizarea lucrărilor de construcţie sau de alt gen.
69. În cazurile cînd vor fi descoperite vestigii arheologice de importanţă deosebită, care necesită extinderea timpului de cercetare sau a volumelor de finanţare, Agenţia Naţională Arheologică, în baza unui demers argumentat, avizat de Ministerul Culturii, va modifica Planul de descărcare arheologică şi planul de finanţare, despre care fapt va fi anunţat beneficiarul lucrărilor, cu reluarea negocierilor privind modificarea corespunzătoare a contractului privind cercetarea arheologică de salvare.
70. În cazurile cînd vor fi descoperite vestigii arheologice cu valoare excepţională, care urmează a fi conservate-restaurate, in situ, în baza deciziei Ministerului Culturii, Agenţia Naţională Arheologică va declanşa procedura de excludere a terenului respectiv din limitele construcţiei preconizate sau de încadrare a acestora în limitele ei prin modificarea proiectului construcţiei în cauză.
71. Lucrările de conservare-restaurare în cadrul siturilor arheologice vor fi supravegheate de către Agenţia Naţională Arheologică şi vor fi realizate, în baza unui proiect elaborat la comanda beneficiarului interesat în desfăşurarea lucrărilor corespunzătoare, de către o instituţie de specialitate, cu avizul Agenţiei Naţionale Arheologice şi Comisiei Naţionale Arheologice, în bază de contract.
72. În cazul depistării vestigiilor arheologice în timpul unor lucrări de construcţii noi sau de alt gen, Agenţia Naţională Arheologică va interveni de urgenţă, în scopul salvării bunurilor culturale şi organizării cercetării arheologice corespunzătoare, conform procedurilor prevăzute de prezentul Regulament şi legislaţia în vigoare.

VI. Cercetarea arheologică sistematică[1]

73. Cercetarea arheologică sistematică constituie forma de bază a cercetării ştiinţifice a unui sit arheologic.
74. Scopul investigaţiilor arheologice sistematice constă în cercetarea multilaterală a sitului, prin dezvelirea unor suprafeţe de proporţii, fixare topografico-stratigrafică complexă, cercetarea detaliată a stratului cultural, construcţiilor şi altor obiecte.
75. Pentru investigaţii arheologice sistematice sunt selectate siturile care pot oferi rezultate maxime pentru rezolvarea unor probleme ştiinţifice majore incluse în planurile de cercetare ale instituţiilor de profil arheologic.
76. În mod prioritar, sunt supuse cercetării arheologice sistematice siturile care, drept urmare a acţiunilor antropice sau naturale, se află sub pericolul de a fi distruse.
77. Cercetarea arheologică sistematică este precedată de o studiere prealabilă detaliată atît a sitului, cît şi a teritoriului din împrejurimi, cu ridicarea unui plan topografic şi fixarea lui fotografică.
78. Alegerea locului pentru săpături arheologice şi stabilirea dimensiunilor suprafeţelor preconizate pentru investigaţii se efectuează în conformitate cu scopul şi obiectivele proiectului de cercetare, posibilităţile tehnice de realizare a săpăturilor şi alţi factori.
79. În cadrul programelor de cercetare sistematică a unor situri arheologice vor fi cercetate în primul rînd porţiunile ameninţate de distrugeri (calamităţi naturale, activităţi socio-economice etc.).
80. Cercetarea arheologică sistematică nu va cuprinde integral suprafaţa sitului, păstrînd sectoare neatinse pentru eventuale expertize ştiinţifice şi cercetări ulterioare.
81. Cercetarea aşezărilor şi a necropolelor plane se efectuează pe suprafeţe mari, care vor garanta posibilitatea obţinerii unei caracteristici clare a sitului arheologic.
82. Cercetarea sistematică a siturilor prin secţiuni dispersate este interzisă.
83. Se interzice secţionarea parţială a complexelor arheologice observate la suprafaţa solului (cenuşare, locuinţe, morminte, gropi etc.).
84. Lărgirea terenului supus investigaţiilor arheologice se efectuează prin trasarea secţiunilor suplimentare în sectorul cercetat.
85. Cînd se impune necesitatea deschiderii a cîtorva sectoare de cercetare în diferite locuri ale sitului arheologic este necesară fixarea lor în acelaşi sistem de cercetare, pentru conexiunea ulterioară a viitoarelor sectoare.
86. Cercetarea arheologică începe cu raionarea teritoriului sitului arheologic, stabilirea unui jalon unic, pentru nivelarea suprafeţei sitului şi coordonarea diferenţelor de adîncime a obiectivelor din cadrul lui.
87. Maşinile şi mecanismele tehnice (buldozere, excavatoare etc.) în săpăturile arheologice pot fi folosite în următoarele cazuri:
a) pentru cercetarea tumulilor în scopul demolării mantalei tumulare şi cercetării spaţiului limitrof tumulului, unde pot fi depistate complexe sau urme arheologice: şanţuri, construcţii din pietre, gropi, ofrande etc.;
b) pentru cercetarea necropolelor plane, în cazul lipsei stratului cultural deasupra mormintelor, fapt stabilit prin săpături anterioare;
c) pentru evacuarea solului excavat şi a depunerilor contemporane de moloz, gunoi etc.;
88. Maşinile şi mecanismele tehnice sunt folosite pînă la depistarea conturului gropilor funerare şi a altor complexe arheologice.
89. Excavarea solului cu ajutorul maşinilor şi mecanismelor tehnice se efectuează în straturi subţiri (nu mai gros de 10 cm), în condiţiile realizării unor observaţii minuţioase de specialitate asupra terenului dezvelit şi terminarea excavării odată cu apariţia unor semne de necropolă, complexe funerare, gropi, ofrande etc.
90. În timpul cercetării necropolelor tumulare, se iau măsurile necesare pentru asigurarea depistării şi înregistrării tuturor vestigiilor aflate în movilă (ofrande, gropi, construcţii de piatră etc.), particularităţilor constructive şi structurii movilei, nivelului descoperirii mormîntului, prezenţei straturilor intermediare, a altor construcţii în interiorul, sub sau în jurul movilei.
91. Cercetarea stratului cultural al aşezărilor şi al complexelor funerare se realizează exclusiv cu instrumente manuale. Folosirea în aceste scopuri a maşinilor şi mecanismelor tehnice de săpat pămînt este interzisă. Maşini şi mecanisme tehnice se pot utiliza numai pentru activitatea de evacuare a pămîntului (transportarea solului cercetat şi scoaterea solului cu moloz contemporan în cazul dacă acesta acoperă situl).
92. Cercetarea aşezărilor de toate tipurile se efectuează pe straturi şi pe carouri, cu scoaterea în evidenţă a particularităţilor straturilor şi a aşezării în general. La nivelul fiecărui strat sunt înregistrate vestigiile locuinţelor, vetrelor, gropilor, petelor de pămînt şi a altor obiecte.
93. În timpul cercetării siturilor cu multe straturi culturale, adîncirea sistematică şi treptată în straturile inferioare este permisă numai după studierea detaliată a straturilor superioare cu înregistrarea lor deplină.
94. Cercetarea arheologică se efectuează pînă la sol steril, dacă în sectorul cercetat nu sînt descoperite construcţii sau elemente de arhitectură de o însemnătate deosebită, păstrarea cărora este strict necesară.
95. În timpul investigaţiilor siturilor arheologice, care conţin vestigii de construcţii sau elemente de arhitectură, procesul muncii trebuie să fie organizat în aşa fel, încît acestea să nu fie distruse pînă la dezvelirea deplină şi studierea multilaterală a lor.
96. În cazul cercetării sistematice multianuale a unui sit arheologic, cu lăsarea sub spaţiul liber a elementelor arhitecturale, trebuie să se ia măsurile corespunzătoare pentru pază şi conservare.
97. Pentru înregistrarea observaţiilor stratigrafice în cadrul sectoarelor de cercetare se lasă martori stratigrafici.
98. În cazul cercetării tumulilor cu ajutorul maşinilor şi mecanismelor tehnice se lasă cîţiva martori paraleli, în direcţia mişcării mecanismelor şi în dependenţă de mărimea şi particularităţile constructive ale tumulului, iar în cazul cercetării lor prin tehnici manuale, se lasă doi martori perpendiculari, care se demolează după fixarea stratigrafică şi fotografică.
99. Se interzice marcarea în relief a straturilor culturale pentru fotografiere.
100. În procesul cercetării siturilor de toate tipurile se efectuează în mod obligatoriu nivelarea suprafeţei sectorului cercetat şi a complexelor arheologice descoperite.
101. Nu se admite în timpul înregistrării fotografice sau grafice a picturilor murale, conturarea cu cretă a desenelor pentru o vizibilitate mai bună.
102. Cercetătorul este obligat ca în fiecare zi să înregistreze toate observaţiile ştiinţifice făcute în procesul investigaţiei sitului în jurnalul de şantier. Jurnalul este un act oficial ce nu poate fi substituit cu un alt document. Datele din jurnal servesc drept bază pentru Raportul ştiinţific.
103. Rezultatele cercetării arheologice, în afară de înregistrările din jurnal, îşi au oglindirea în actele de şantier: planuri, secţiuni, profile stratigrafice, desene grafice, fotografii, tabele statistice etc.
104. Planurile, secţiunile şi profilele stratigrafice sunt întocmite în teren, nemijlocit la locul de cercetare şi cu o precizie maximă. Sunt reproduse grafic toate detaliile contextului arheologic al descoperirii, inclusiv compoziţia, structura şi coloratura straturilor, a petelor care pot reprezenta urme ale unor complexe arheologice, piese arheologice, oase şi alte materiale, toate acestea fiind corelate cu reperul de bază de adîncime.
105. Planurile, secţiunile şi profilurile sectorului cercetat sunt realizate la aceeaşi scară, de regulă 1:20. Planurile şi secţiunile mormintelor sunt elaborate la scara 1:10.
106. Este obligatorie înregistrarea fotografică a procesului investigaţiilor arheologice şi a tuturor obiectivelor dezvelite: necropole, construcţii, profiluri stratigrafice etc.
107. Vestigiile arheologice obţinute în timpul investigaţiilor (inclusiv materiale osteologice, paleobotanice, de construcţie ş.a.) sunt înregistrate în jurnalul de şantier, pe planul arheologic şi în registrul general al obiectelor descoperite.
108. Materialul arheologic obţinut în rezultatul investigaţiilor este transmis în modul stabilit pentru păstrare şi cercetare ştiinţifică muzeelor sau altor instituţii de profil. Determinarea materialelor care trebuie predate şi a celor care pot rămîne in situ se efectuează în dependenţă de gradul studierii sitului, iar studierea materialelor la locul cercetării depinde de gradul deteriorării lor.
109. În colecţia arheologică în mod obligatoriu este inclus:
a) inventarul complexelor funerare;
b) materialele din complexe arheologice închise;
c) vestigiile păstrate integral sau reconstituite din fragmente;
d) obiectele numismatice şi epigrafice;
e) obiectele care au o însemnătate artistică;
f) obiectele care pot contribui la stabilirea cronologiei;
g) vestigiile care pot contribui la stabilirea apartenenţei culturale;
h) vestigiile a căror funcţie sau destinaţie nu este determinată.
110. Materialele incluse în colecţie sunt înregistrate în Registrul general al obiectelor descoperite, cu indicarea locului exact al depistării (denumirea sitului, secţiunea, caroul, stratul, complexul, adîncimea etc.).
111. Materialul arheologic care rămîne la locul cercetării este înregistrat în mod detaliat în jurnal, apoi adunat într-un loc şi îngropat, marcîndu-se poziţia lui pe planul arheologic.
112. La finele lucrărilor de teren cercetătorul este obligat să acopere cu pămînt toate suprafeţele cercetate, în scopul regenerării peisajului.
113. Construcţiile din piatră sau megalitice, îngrădirile de piatră ale mormintelor, crucile de piatră şi pietrele funerare, după cercetare sunt restabilite in situ, înregistrate, fotografiate şi anexate la Raportul ştiinţific privind cercetările arheologice.
114. În timpul efectuării săpăturilor arheologice cercetătorul este obligat să respecte normele securităţii muncii, prevăzute de instrucţiuni speciale pentru efectuarea lucrărilor de şantier.
115. După terminarea lucrărilor arheologice de teren şi prelucrarea preventivă a materialului în condiţii de laborator, cercetătorul transmite materialul arheologic descoperit în conformitate cu registrul general al obiectelor în muzeu sau altă instituţie ştiinţifică pentru păstrarea permanentă.
116. Împreună cu colecţia arheologică, în muzeu sau altă instituţie ştiinţifică, se prezintă toate actele de şantier: jurnale (format scris sau electronic), planurile grafice în original, foto pe suport digital sau hîrtie etc.
117. După finalizarea investigaţiilor arheologice de teren, în termen de pînă la 15 decembrie a anului respectiv, arheologul responsabil prezintă în forma stabilită la Comisia Naţională Arheologică o informaţie generală cu privire la rezultatele de bază ale cercetărilor, care este publicată în format electronic în „Cronica cercetărilor arheologice din Republica Moldova”.

VII. Expertiza arheologică

118. Expertiza arheologică reprezintă evaluarea ştiinţifică a potenţialului arheologic al terenurilor şi al bunurilor mobile în scopul fundamentării propunerilor ce ţin de protejarea şi cercetarea acestora şi, după caz, de includere a lor în circuitul economic.
119. Expertiza arheologică poate fi realizată asupra oricărui tip de vestigii arheologice imobile sau mobile, la solicitarea Ministerului Culturii şi subdiviziunilor sale, autorităţilor publice de toate nivelurile, organelor judiciare, autorităţilor vamale, instituţiilor ştiinţifice, persoanelor fizice sau juridice de drept privat, asociaţiilor obşteşti, altor persoane interesate în probleme de patrimoniu arheologic.
120. Expertiza arheologică este realizată de către arheologi atestaţi la categoriile profesionale de arheolog-expert sau arheolog-specialist, înscrişi în Registrul arheologilor din Republica Moldova.
121. Expertiza arheologică este obligatorie pentru cazurile proiectării unor construcţii noi, reconstrucţii cu intervenţii în sol, restaurări, amenajări sau modificări ale terenurilor, alte activităţi antropice de intervenţie în terenuri cu potenţial arheologic, inclusiv pentru cazurile de descărcare a terenurilor de sarcina arheologică.
122. Expertiza arheologică cuprinde două etape de bază: evaluarea în teren a siturilor arheologice şi, respectiv, evaluarea nemijlocită a patrimoniului arheologic mobil, incluzând şi alcătuirea actului de expertiză propriu-zis.
123. Evaluarea siturilor arheologice cuprinde observaţii în teren privind starea obiectivelor corespunzătoare, înregistrări textuale, grafice şi fotografice, elaborarea unor concluzii şi propuneri în scopul protejării, conservării, restaurării, valorificării vestigiilor respective, inclusiv a terenurilor.
124. Actul de expertiză cuprinde date exacte privind starea patrimoniului arheologic supus expertizei, concluzii şi recomandări privind măsurile de protejare şi punere în valoare a siturilor şi obiectelor corespunzătoare.
125. Actul de expertiză arheologică este aprobat prin semnătura arheologului autorizat, cu indicarea datei şi a numărului de evidenţă.
126. Actele de expertiză arheologică în mod obligatoriu se înregistrează la Agenţia Naţională Arheologică, unde se păstrează copia documentului respectiv.
127. Cercetarea arheologică de teren, după prelucrarea şi sistematizarea materialelor descoperite, se finalizează cu Raportul ştiinţific privind rezultatele cercetărilor arheologice.

VIII. Cerinţele generale pentru elaborarea Raportului ştiinţific privind cercetările arheologice

128. Responsabilitatea elaborării Raportului ştiinţific privind cercetările arheologice revine persoanei căreia i s-a eliberat Autorizaţia de cercetarea arheologică de către Comisia Naţională Arheologică.
129. Raportul ştiinţific privind rezultatele cercetărilor arheologice de teren este depus la Comisia Naţională Arheologică conform prevederilor prezentului Regulament.
130. Dacă Autorizaţia de cercetare arheologică n-a fost folosită, iar lucrările preconizate n-au fost efectuate, cercetătorul anunţă Comisia Naţională Arheologică şi retrocedează documentul în cauză.
131. Raportul ştiinţific privind rezultatele cercetărilor arheologice de teren (în continuare Raportul) se consideră o lucrare ştiinţifică individuală a arheologului investit cu Autorizaţie, pentru calitatea căruia el poartă răspundere personală.
132. Raportul este o lucrare realizată în timpul îndeplinirii obligaţiilor de serviciu, de aceea, pentru calitatea acestei lucrări şi prezentarea ei în termenii stabiliţi poartă răspundere şi instituţia sau organizaţia solicitantă a Autorizaţiei de cercetare arheologică, în cadrul căreia activează autorul.
133. Calitatea Raportului serveşte criteriu pentru posibilitatea oferirii în continuare autorului sau instituţiei în cauză dreptului pentru a efectua cercetări arheologice.
134. Raportul trebuie să fie elaborat în conformitate cu prezentul Regulament şi prezentat în Comisia Naţională Arheologică pînă la 30 mai anul următor, dar nu mai tîrziu de o lună pînă la începutul campaniei noi de investigaţii arheologice.
135. Rapoartele prezentate după data de 30 mai, de regulă, sunt examinate după sfîrşitul campaniei de investigaţii.
136. Copii ale Raportului sunt prezentate de cercetător în instituţia care a organizat cercetarea arheologică, în muzeu sau altă instituţie, unde se predau colecţiile, iar în cazul desfăşurării investigaţiilor pe mijloacele unei organizaţii de construcţii sau agricole se prezintă şi în organizaţia sus numită, în conformitate cu cererea ei.
137. Împreună cu Raportul se prezintă:
a) copia actului de predare a pieselor arheologice în instituţii muzeale;
b) certificatul despre predarea vestigiilor arheologice descoperite la instituţia muzeală prestabilită;
c) Autorizaţia de cercetare arheologică.
138. Raportul este examinat de Comisia Naţională Arheologică în decurs de o lună (în cazul dacă raportul este prezentat pînă la 30 mai), după care se ia decizia corespunzătoare.
139. În dependenţă de conţinut şi structură, Raportul poate să fie acceptat integral sau cu obiecţii critice, care, în caz de necesitate, se aduc la cunoştinţă autorului. Raportul poate fi calificat nesatisfăcător şi restituit pentru corectare.
140. Comisia Naţională Arheologică are dreptul să ceară de la autor completarea Raportului cu informaţii şi materiale, care nu au fost incluse în raport (descrieri, planuri, fotografii etc.), iar în caz de necesitate, să ceară pentru examinare documentaţia autentică de şantier (jurnalul în format scris sau electronic, planuri, profiluri etc.).
141. În cazul cînd Raportul este reîntors autorului, pentru corectarea deficienţelor, lucrarea dată se prezintă a doua oară în termen de două luni.
142. La Raportul corectat se anexează o notiţă explicativă, în care autorul este dator să menţioneze ce neajunsuri au fost lichidate (cu menţiunea paginilor, figurilor etc.). Referitor la obiecţiile critice, pe care autorul nu le-a lichidat, sunt necesare explicaţii suplimentare.
143. Decizia Comisiei Naţionale Arheologice despre calitatea cercetărilor efectuate şi a Raportului prezentat se aduce la cunoştinţă autorului, iar în caz de necesitate şi conducerii instituţiei, care a organizat investigaţiile. Aprecierea negativă a Raportului poate servi ca bază pentru interzicerea eliberării noii Autorizaţii.
144. În cazul în care şi la prezentarea repetată a Raportului vor fi depistate greşeli grave, noua Autorizaţie nu se eliberează.
145. Pe foaia de titlu a raportului, în mod obligatoriu, se indică organizaţia şi numele responsabilului de săpături arheologice (investit cu autorizaţie), tot aici fiind aplicată şi semnătura acestuia.
146. În cazul cînd, împreună cu responsabilul de şantier, la elaborarea raportului ştiinţific au participat şi alţi cercetători din rîndul celor aprobaţi de Comisia Naţională Arheologică în calitate de membri ai colectivului respectiv de cercetare, contribuţiile acestora sunt menţionate expres în partea introductivă a raportului.
147. În cazul cînd contribuţia unor membri ai colectivului de cercetare aprobat de Comisia Naţională Arheologică este substanţială în procesul de realizare a investigaţiilor arheologice şi la elaborarea raportului ştiinţific de săpături, cu acordul persoanei investite cu Autorizaţie de cercetare arheologică, pe foaia de titlu a raportului sunt indicate şi numele coautorilor.
148. Raportul trebuie să includă descrierea integrală a cercetării arheologice de teren.
149. Dacă investigaţiile pe unele sectoare sau situri enumerate în Autorizaţie, din anumite motive nu au avut loc, despre aceasta se menţionează în introducerea Raportului.
150. Raportul trebuie să conţină informaţii:
a) despre scopurile şi obiectivele cercetării;
b) despre gradul de îndeplinire a lor pe parcursul campaniei de investigaţii;
c) despre legătura lucrărilor efectuate cu cercetările precedente ale aceluiaşi sit;
d) despre organizarea muncii şi finanţării lucrărilor;
e) despre echipa de cercetare;
f) despre metodele de investigaţie utilizate;
g) concluzii.
151. Raportul ştiinţific privind rezultatele periegezelor arheologice conţine descrierea itinerarului de deplasare şi a locurilor unde a fost efectuată cercetarea de suprafaţă cu enumerarea tuturor siturilor prospectate.

IX. Cerinţe specifice pentru Raportul ştiinţific privind rezultatele periegezelor arheologice

152. Raportul cuprinde hărţi ale itinerarului de cercetări, cu menţionarea reperelor geografice (rîuri, lacuri, localităţi etc.) şi a tuturor siturilor cercetate.
153. Siturile înregistrate pe hartă sunt numerotate şi reflectate în legenda corespunzătoare.
154. Raportul include descrierea exhaustivă a fiecărui sit cercetat, care cuprinde: denumirea, situaţia geografică, starea de conservare, particularităţile topografice, forma şi dimensiunile, dacă pot fi determinate vizual, suprafaţa de răspîndire a vestigiilor, caracteristica stratului cultural şi a materialelor depistate.
155. În Raport se menţionează dacă situl este descoperit pentru prima dată sau este unul cunoscut, cine este autorul descoperirii şi cercetării, anul descoperirii, care sunt publicaţiile referitoare la acest sit.
156. Fiecare sit cercetat şi prezentat în Raport trebuie să fie redat pe o hartă şi un plan, realizate la o anumită scară, care oglindesc particularităţile reliefului şi situaţia topografică.
157. Planul sitului va cuprinde o conexiune topografică bine conturată la coordonatele permanente de pe teren: menţionarea direcţiei şi distanţei pînă la localităţi, drumuri, poduri etc.
158. Prezentarea în plan a reliefului se redă prin linii orizontale, cu indicarea direcţiilor de înclinare a pantelor şi fixarea înălţimilor întretăierii orizontalelor.
159. În Raport trebuie să fie menţionate dimensiunile tuturor sondajelor trasate, cu descrierea stratigrafiei. Prezentarea planurilor şi profilurilor stratigrafice ale tuturor sondajelor, indiferent de existenţa sau inexistenţa stratului cultural, este obligatorie.
160. Documentarea fotografică va reda cît mai amplu şi exact particularităţile reliefului şi situaţia topografică a sitului cercetat.
161. Materialele arheologice depistate în timpul periegezelor trebuie să fie descrise în Raport şi prezentate în desene şi fotografii.
162. Raportul ştiinţific referitor la rezultatele săpăturilor arheologice (cercetări arheologice sistematice, preventive sau de salvare) include descrierea deplină a sitului cercetat, cu menţionarea denumirii, situaţiei geografice, formei, dimensiunilor şi particularităţilor topografice, grosimii şi structurii stratului cultural etc. În cazul săpăturilor arheologice multianuale în cadrul unui anumit sit, descrierile generale, care se conţin în Rapoartele precedente pot fi omise.

X. Cerinţe specifice pentru Raportul ştiinţific privind rezultatele săpăturilor arheologice

163. Raportul trebuie să cuprindă planul general al sitului, cu menţionarea exactă, la scara propusă, a tuturor secţiunilor, casetelor, sondajelor etc., trasate în timpul investigaţiilor de teren din anul corespunzător sau în alţi ani de către alţi cercetători.
164. În Raport se argumentează metodica folosită în timpul investigaţiilor arheologice.
165. Descrierea rezultatelor investigaţiilor se efectuează pe carouri şi straturi. Fiecare sector trebuie să fie prezentat printr-un plan cu profilurile pereţilor şi martorilor. În cazul, cînd suprafaţa cercetată are dimensiuni considerabile în adîncime, se prezintă cîteva planuri înregistrate la diferite niveluri.
166. Pe planul arheologic trebuie să fie menţionate datele de nivelare (sau prezentate în planul nivelării suprafeţei), care sunt repetate pe profiluri.
167. Pe planurile secţiunilor trebuie să fie fixate toate complexele închise (locuinţe, gropi, pete pe sol, vetre ş.a.) şi cele mai importante vestigii materiale, cu menţionarea locului şi adîncimii descoperirii.
168. Planurile şi profilurile sunt realizate la o scară unică. Pe profiluri se înregistrează limitele carourilor prezentate în plan.
169. În timpul cercetării construcţiilor de piatră, cărămidă sau lemn, în mod detaliat se prezintă planurile construcţiilor, secţiunilor, fasonării şi a altor particularităţi de arhitectură.
170. Profilurile pereţilor secţiunilor sau a martorilor trebuie să corespundă situaţiei stratigrafice observată in situ. Este interzisă prezentarea stratigrafiei numai pe baza unei porţiuni a profilului.
171. Toate construcţiile dezvelite în timpul investigaţiilor trebuie minuţios descrise în text, cu prezentarea locului amplasării, dimensiunilor, formei şi umpluturii.
172. Pe planuri vor fi indicate dimensiunile gropilor, locuinţelor şi altor complexe, şi marcate liniile transversale de pe care se iau secţiunile acestor construcţii.
173. În timpul cercetării necropolelor plane, după descrierea generală a situaţiei arheologice (amplasarea geografică şi topografică, particularităţile exterioare, starea actuală a sitului, istoria descoperirii şi cercetării, metodele cercetării etc.), trebuie să fie prezentată caracteristica detaliată a fiecărui mormînt cercetat, în dependenţă de conţinutul acestor complexe.
174. Pe planul necropolei sunt documentate toate mormintele cercetate, cu reproducerea exactă a formei, dimensiunilor şi orientării scheletului în mormînt conform punctelor cardinale.
175. Descrierea fiecărui complex funerar trebuie să includă o caracterizare completă a construcţiei funerare, cu menţionarea tuturor dimensiunilor (este necesar de menţionat de la care nivel se iau măsurările adîncimii – „de la suprafaţa actuală”, „de la nivelul antic de călcare”, „de la nivelul solului steril” etc.), a formei, a detaliilor şi particularităţilor constructive a umpluturii gropii mormîntului.
176. Este obligatorie descrierea poziţiei fiecărui schelet în mormînt, prezentarea integrală a inventarului funerar, cu indicarea exactă a locului fiecărui obiect faţă de poziţia defunctului.
177. Fiecare complex funerar se prezintă printr-un plan, unde este fixat conturul gropii mormîntului (dacă el se vede), desenele scheletului şi ale tuturor obiectelor depistate în timpul investigaţiilor, inclusiv ale tuturor elementelor ritului funerar.
178. Cercetarea înmormîntărilor în gropi simple este însoţită de o secţiune perpendiculară, efectuată la aceeaşi scară ca şi planul, iar cercetarea complexelor funerare complicate (catacombe, cavouri etc.) este însoţită de cîteva secţiuni.
179. Toate piesele care constituie inventarul funerar trebuie marcate şi numerotate pe plan, iar în legenda planului se dau explicaţiile corespunzătore.
180. Fiecare complex funerar trebuie să fie documentat prin fotografiere.
181. Raportul trebuie să conţină caracteristica fiecărui tumul ca un complex integru, cu menţionarea consecutivităţii descoperii mormintelor.
182. Este obligatorie prezentarea la o scară unică a planului şi profilului fiecărui tumul, cu indicarea mormintelor, construcţiilor şi a altor elemente (pentru tumulii de dimensiuni mari sunt prezentate două şi mai multe profile).
183. Pe planul şi profilul tumulului, în mod obligatoriu, se prezintă datele corespunderii înălţimilor în conformitate cu punctul zero (reper), locul căruia se înregistrează pe plan.
184. Este necesară descrierea structurii tumulului şi a tuturor elementelor din cadrul acestuia – straturi suprapuse, umplutură aruncată din groapa funerară etc. Aceste elemente sunt oglindite în planurile şi profilurile tumulului.
185. Raportul trebuie să conţină informaţia despre conservarea suprafeţelor cercetate, regenerarea landşaftului pe locul săpăturilor, restabilirea pietrelor de mormînt şi a altor obiecte arheologice de suprafaţă. Această informaţie este probată prin poze, efectuate după terminarea săpăturilor, fiind comparate cu pozele aceluiaşi sit de pînă la investigaţii.
186. Raportul pe suport de hîrtie şi în format electronic se prezintă în două exemplare, unul fiind depus în Arhiva Muzeului Naţional de Arheologie şi Istorie a Moldovei, iar al doilea în arhiva instituţiei responsabile de cercetarea arheologică.

XI. Cerinţe tehnice privind elaborarea Raportului ştiinţific privind cercetările arheologice

187. Textul Raportului este imprimat la intervalul 1,5, cîmp: stînga – 30 mm, dreapta 15 mm, sus – 25 mm, jos – 20 mm. Toate hărţile, planurile, fotografiile şi desenele sunt anexate la textul Raportului sau prezentate într-un album separat. Formatul electronic al Raportului este prezentat pe un CD sau DVD.
188. Formatul albumului nu trebuie să depăşească dimensiunile 45×32 cm. Textul şi albumul necesită o pregătire minuţioasă cu perspectiva păstrării lor în arhiva Muzeului Naţional de Arheologie şi Istorie a Moldovei şi a instituţiilor responsabile de cercetări arheologice.
189. În Raport se admite realizarea planurilor, schemelor şi desenelor în tuş pe hîrtie obişnuită (format A4), hîrtie milimetrică sau transparentă. Se admite prezentarea lor fotografică, însă este obligatoriu ca fotografiile să fie calitative.
190. Desenele de format mare trebuie să fie împăturite pînă la dimensiunile albumului sau textului din Raport.
191. Fiecare desen (hartă, plan, profil etc.) trebuie să fie însoţit cu semne convenţionale şi legenda lor. Se admite prezentarea lor pe o foaie separată, dar cu condiţia folosirii în raport a unui sistem unificat de semne convenţionale.
192. Este obligatorie indicarea pe planuri a punctelor cardinale (N, S, V, E).
193. Toate desenele (hărţi, planuri, profiluri, secţiuni etc.) trebuie să fie înzestrate cu indicatorul scării folosite. Utilizarea lineară a scării este necesară pentru toate desenele şi pozele, inclusiv în cazul cînd ele sunt efectuate la scara 1:1.
194. Desenele şi fotografiile obiectelor depistate sunt incluse în planşe, unde fiecare obiect este numerotat şi coordonat cu textul Raportului.
195. Materialul ilustrativ din album este aranjat nu după categoria materialelor (scheme, fotografii, desene reprezentînd obiecte etc.), dar după complexele arheologice cercetate, în acea ordine în care obiectele sunt descrise în Raport.
196. Între textul Raportului şi ilustraţiile din album trebuie să existe o legătură directă, iar trimiterile din text să corespundă celor de pe planşe.
197. Toate planşele albumului trebuie să fie numerotate (numerotarea este unică pentru toate ilustraţiile) şi prevăzute cu explicaţii textuale.
198. Lista planşelor, figurilor, fotografiilor etc. ale materialului ilustrativ se anexează la textul Raportului.
199. În explicaţiile care însoţesc desenele, în afară de denumirea obiectului ilustrat, trebuie să fie menţionate: numele situlului, sectorul, caroul, stratul cultural, locul depistării obiectului ilustrat etc.
200. În explicaţiile care însoţesc fotografiile trebuie indicat din ce punct cardinal a fost înregistrat obiectul fotografiat.
201. Rapoartele ştiinţifice privind cercetările arheologice de teren în formă copertată sunt prezentate pentru păstrare în arhiva Muzeului Naţional de Arheologie şi Istorie a Moldovei, un alt exemplar fiind depus în arhiva instituţiei de profil care a efectuat investigaţiile respective.

XII. Păstrarea şi modalităţile de utilizare a Rapoartelor ştiinţifice privind cercetările arheologice

202. Rapoartele sunt accesibile pentru toţi specialiştii interesaţi de domeniu, cu condiţia respectării drepturilor de autor şi conexe.
203. Autorii Raportului sau instituţia care a efectuat investigaţii arheologice nu sunt în drept să interzică accesul cercetătorilor la materialele arheologice incluse în Raport şi păstrate în muzee.
204. Publicarea de către persoane terţe a unor materiale inedite din Rapoarte poate fi realizată cu condiţia permisiunii scrise a autorilor acestor Rapoarte, iar în caz de deces a acestora, cu permisiunea instituţiei de profil arheologic care a realizat lucrările date.
205. Publicarea de către persoane terţe a unor materiale inedite din Rapoarte va fi urmată de referinţe bibliografice corespunzătoare (nume autor, denumire raport, număr pagini, planşe etc.).
206. Comisia Naţională Arheologică poate autoriza cercetări arheologice pe teritoriul Republicii Moldova ale instituţiilor de specialitate din străinătate în următoarele condiţii:
a) respectarea prevederilor prezentului Regulament, a Codului deontologic şi a legislaţiei Republicii Moldova în vigoare;
b) colaborarea ştiinţifică cu o instituţie de profil din Republica Moldova;
c) încheierea unui protocol de colaborare între partenerul din Republica Moldova (universitate, institut, muzeu) şi instituţia din străinătate;
d) desemnarea în calitate de responsabil al şantierului a unui specialist din Republica Moldova.

XIII. Cercetări arheologice întreprinse de cercetători străini în Republica Moldova

207. Protocolul de parteneriat trebuie să conţină următoarele prevederi obligatorii:
a) condiţiile finanţării;
b) responsabilul şi componenţa colectivului de cercetare;
c) proiectul de cercetare;
d) modalităţile de valorificare ştiinţifică şi muzeistică a materialelor arheologice;
e) obligativitatea partenerului străin de a contribui financiar sau prin alte modalităţi la dezvoltarea proiectului de cercetare la care participă.
208. Patrimoniul arheologic rezultat din aceste săpături este integral proprietatea statului Republicii Moldova şi nu poate părăsi ţara decît pe baza unei convenţii, în scopul restaurării/conservării sau expunerii temporare, conform reglementărilor legale în vigoare.
209. Orice încălcare a prezentului Regulament va fi adusă în mod obligatoriu la cunoştinţa Comisiei Naţionale Arheologice, care în limitele competenţelor sale va lua măsurile de rigoare.

XIV. Dispoziţii finale

210. Prezentul Regulament este adoptat de Colegiul Ministerului Culturii prin Hotărîrea nr. 08 din 29 mai 2012, şi aprobat prin ordinul Ministrului Culturii nr. 126 din 25.04. 2013.


 

[1] Prevederile de bază ale cercetării arheologice sistematice sînt valabile şi pentru arheologia preventivă, de supraveghere şi de salvare.

********************

MINISTERUL CULTURII AL REPUBLICII MOLDOVA

ORDIN

din 25 aprilie 2013 nr. 126

m. Chişinău

Ref: Cu privire la aprobarea unor acte normative privind
punerea în aplicare a Legii privind protejarea patrimoniului
arheologic nr.218 din 17 septembrie 2010

În temeiul prevederilor Legii nr. 218 din 17 septembrie 2010 privind protejarea patrimoniului arheologic (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2010, nr. 235-240) şi în scopul completării cadrului juridic existent în domeniul protejării patrimoniului cultural naţional, armonizării acestuia la standardele internaţional recunoscute şi promovate prin convenţiile UNESCO şi ale Consiliului Europei în domeniu, la care Republica Moldova este parte, în corespundere cu Hotărîrea nr. 08 din 29 mai 2012 a Colegiului Ministerului Culturii,

ORDON:

1. Se aprobă:
– Regulamentul cu privire la evidenţa şi clasarea patrimoniului arheologic, conform anexei nr. 1;
– Regulamentul privind cercetarea şi expertiza arheologică, conform anexei nr. 2;
– Regulamentul cu privire la Registrul arheologic naţional şi Repertoriul arheologic naţional, conform anexei nr. 3;

2. Controlul asupra realizării prezentei Hotărâri se pune în sarcina dlui Gheorghe Postică, viceministru.

Boris FOCŞA
Ministru