Aşa cum este definit în legislaţia naţională şi internaţională, patrimoniul arheologic reprezintă totalitatea vestigiilor și urmelor existenței omeniri în trecut, aflate la suprafaţa solului, în sol sau sub apă, care pentru a fi identificate şi studiate necesită aplicarea metodelor arheologice. Fiind alcătuit din situri şi structuri arheologice, incluzând stațiuni, aşezări, necropole, movile, cetăţi, valuri, construcţii etc., precum şi din bunuri mobile, obiecte sau urme ale manifestărilor umane, împreună cu terenul în care acestea sunt descoperite, patrimoniul arheologic constituie singura mărturie pentru preistorie, care, se știe, reprezintă – ca timp –, peste 95% din întreaga istorie a omenirii. De asemenea, această valoroasă moștenire culturală este o sursă esenţială pentru cunoașterea unei mari serii de fenomene sau procese culturale, demografice, sociale, economice etc., derulate pe parcursul evoluţiei societăţii umane în antichitate, în evul mediu și, chiar, în epoca modernă.
Situat într-o zonă geografică ce a oferit condiţii prielnice de trai pentru comunităţile umane din cele mai vechi timpuri, raionul Ungheni dispune de un patrimoniu arheologic bogat și variat, cuprinzând peste 200 de situri de diferite tipuri (tumuli, așezări, cimitire, stațiuni, fortificații ș.a.) şi mii de piese diverse, datate din paleolitic până în timpurile moderne[1]. Circa jumătate dintre obiectivele arheologice identificate până acum reprezintă tumuli, cei mai mulți fiind ridicați în epoca bronzului de unele populații nomade migrate din estul continentului. Din această categorie de monumente face parte și binecunoscuta Movila Măgurii de pe moșia satului Țîghira (com. Negurenii Vechi), care este cea mai înaltă (circa 15 m) movilă funerară de pe teritoriul Republicii Moldova, dar a cărei datare, structură și semnificație urmează încă a fi precizate de cercetările viitoare.
Între așezările deschise, care constituie peste 1/3 din totalul siturilor arheologice din raionul Ungheni, predomină cele atribuite culturii Sântana de Mureș-Cerneahov din antichitatea târzie (a doua jumătate a sec. III – sec. IV d.Hr.), după care urmează stațiunile aparținând celebrei civilizații eneolitice Cucuteni-Tripolie (mil. V-IV î.Hr.), așezările cu „cenușare” de tip Noua din perioada târzie a epocii bronzului (sec. XV-XII î.Hr.), seliștile medievale, așezările din prima și a doua epocă a fierului (mil. I î.Hr.) și cele neolitice atribuite culturii ceramicii lineare (mil VI-V î.Hr.). Alte două grupe mai mici de obiective arheologice sunt reprezentate de opt necropole plane datând din bronzul târziu, perioada de început a migrațiilor sau evul mediu târziu și câteva stațiuni paleolitice ori mezolitice, documentate mai ales pe valea Prutului. De asemenea, subliniem că printre siturile arheologice importante din această regiune se numără și două fortificații insolite: așa-numita Masă a lui Petru cel Mare de la Semeni și așa-zisul Șanț al lui Zamoyski din situl cu mai multe niveluri de locuire Țuțora de la Buzduganii de Jos.
Mărturie a unei străvechi istorii, antichităţile de pe teritoriul raionului Ungheni au fost observate încă din evul mediu, unele monumente fiind menționate în vechile diplome moldave sau de cronicarii vremii. Interesul pentru monumentele și vestigiile trecutului crește în epoca modernă. Cu toate acestea, primele investigații arheologice de teren în zona Unghenilor au fost întreprinse abia în anii 30-40 ai secolului trecut.
Menționăm mai întâi sondajele arheologice din valea Prutului de la Vasilica/Mînzăteștii Vechi (azi parte a oraşului Ungheni) din anul 1932, executate de savantul Nicolae Moroșan, unde au fost identificate câteva complexe paleolitice și o așezare sau necropolă din epoca romană târzie. Din acest din urmă obiectiv arheologic provine și o fibulă de argint cu valoare de unicat, găsită întâmplător și care reprezentă prima descoperire din spațiul pruto-nistrean aparținând culturii Sântana de Mureș-Cerneahov din vremea migrației goților[2].
Consemnăm de asemenea cercetările întreprinse în anul 1943 de către Ecaterina Vulpe în două așezări precucuteniene (mil. V î.Hr.) de pe teritoriul satelor Alexeevca și Rădenii Vechi. În prima așezare au fost trasate câteva sondaje de mici dimensiuni, fiind descoperite piese de silex, resturi de vase ceramice și o piesă fragmentară de aramă. O altă așezare eneolitică descoperită și explorată parțial de aceeași cercetătoare este situată pe moșia com. Rădenii Vechi, în punctul Valea Ilenei. Pentru dezvelirea unei locuințe de suprafață Ecaterina Vulpe a deschis o casetă de 120 m.p., iar pentru delimitarea mai exactă a sitului a executat și câteva sondaje mici. Materialul recuperat cuprinde râșnițe și topoare de piatră, diferite piese de silex (nuclee, percutoare, lame etc.), linguri și statuete antropomorfe de lut ars, precum și numeroase fragmente de vase ceramice, decorate cu motive excizate și incizate[3].
Contribuţii valoroase la identificarea, repertorierea şi cercetarea siturilor şi vestigiilor arheologice din raionul Ungheni, ca şi de pe întregul teritoriu al ţării, au fost realizate pe parcursul ultimelor 6-7 decenii. Trebuie subliniat însă că în anii 50-70 ai secolului trecut în regiunea la care ne referim au fost efectuate doar cercetări de suprafață, deși, după cum se cunoaște, în perioada postbelică la multe situri din alte zone geografice au fost executate săpături arheologice de amploare și sistematice. O realizare importantă în domeniul repertorierii patrimoniului arheologic imobil de pe teritoriul Republicii Moldova, incluzând și siturile din raionul Ungheni, o constituie Harta arheologică a RSSM, care cuprinde o serie de șapte volume elaborate după criteriul cultural-cronologic şi publicate în anii 1973-1975[4]. Spre regret, această serie de repertorii arheologice conţine şi anumite lacune, dintre care remarcăm lipsa datelor cartografice, din care cauză localizarea multor situri arheologice a rămas incertă. Cu toate acestea, documentarea şi repertorierea siturilor arheologice efectuate în anii 1970 au avut un rol important în cunoaşterea distribuţiei geografice şi a semnificaţiei diverselor elemente constitutive ale patrimoniului arheologic din Republica Moldova.
În deceniile următoare un aport considerabil la inventarierea şi popularizarea siturilor şi vestigiilor arheologice din raza raionului Ungheni l-au adus arheologii Ion Hîncu, Serghei Covalenco și Veaceslav Bicbaev. În anul 1987 Ion Hîncu publică broșura Monumentele arheologice din raionul Ungheni[5], ce cuprinde date succinte privind siturile cunoscute la acea vreme și unele referiri la legislația din domeniul ocrotirii monumentelor de istorie și cultură. Un studiu mai amplu este Repertoriul monumentelor arheologice din raionul Ungheni, elaborat de către Serghei Covalenco în anul 1993[6], drept urmare a documentării bibliografice, de arhivă şi de teren. Trebuie subliniat însă că, din cauza insuficienței resurselor și mijloacelor tehnice necesare, autorul repertoriului nu a putut efectua atunci periegheze amănunţite în toate microzonele raionului Ungheni. În consecință, unele situri arheologice au rămas neidentificate sau neverificate. În plus, se cuvine notat faptul că, deşi în comparaţie cu repertoriile precedente, cel elaborat în anul 1993 este însoţit de hărţile topografice corespunzătoare, din aceleaşi cauze obiective, pentru anumite situri localizarea precisă nu a putut fi realizată. Pe de altă parte, relevăm faptul că acest studiu arheologic, cu unele completări, dăr fără hărțile din anexe, a fost publicat în anul 2006[7], fiind pănă în prezent unicul repertoriu arheologic raional ce a văzut lumina tiparului dintre cele întocmite în anul 1993 de către specialiștii Insitutului de Arheologie și Istorie Veche sub egida Ministerului Culturii și Academiei de Științe a Moldovei. De asemenea, merită a fi consemnate perieghezele întreprinse în anul 1995 de V. Bicbaev pe moșiile câtorva localități din raionul Ungheni, soldate cu identificarea a peste 30 de situri arheologice noi din epoci diferite, publicate în anul 2006[8]. Aceste din urmă contribuții dovedesc cât se poate de convingător importanța și necesitatea cercetărilor de suprafață amănunțite pentru completarea hărților arheologice și pentru cunoașterea realităților istorico-arheologice din anumite microzone.
În ceea ce privește săpăturile arheologice din perioada sovietică din raionul Ungheni, acestea au fost efectuate în ultimul deceniu de existență a fostei RSSM și toate au avut un caracter de salvare. Anume în perioada respectivă, când au căpătat amploare investiţiile de stat în sistemele de irigație, infrastructura de transport și cea a amenajărilor teritoriale, arheologia de salvare de la Chișinău, care a apărut în deceniile precedente, a cunoscut reale progrese și graţie ei au fost cercetate, anticipându-se distrugerea lor iremediabilă, zeci de tumuli sau alte situri arheologice valoroase din diferite regiuni ale Republicii Moldova.
Dintre cercetările de salvare din zona Unghenilor, menționăm mai întâi pe cele din anul 1982 de la Cioropcani, realizate de către Vasile Grosu și Eugen Sava la un cimitir sarmatic din sec. I-II d.Hr. și la o movilă funerară preistorică. Prilejuite de amenajarea unor iazuri, care au afectat cea mai mare parte din obiectivul arheologic, săpăturile din cuprinsul necropolei sarmatice s-au soldat cu mai multe descoperiri: un mormânt de înhumație, un șanț ritual de formă rectangulară, o groapă de cult, precum și vase ceramice și piese vestimentare sau de port de metal. Alte câteva zeci de complexe funerare au fost distruse complet prin lucrările de construcție a iazurilor[9]. Cât privește movila cercetată de la Cioropcani, aceasta conținea șapte înmormântări de înhumație (majoritatea lipsite de inventar), cea mai veche fiind atribuită culturii ceramicii cu multe brâuri din perioada mijlocie a epocii bronzului (sec. XX-XVI î.Hr.)[10].
Un loc aparte între cercetările din raza raionului Ungheni îl ocupă cele efectuate pe teritoriul com. Petrești în anii 1984-1989 sub coordonarea lui E. Iarovoi, V. Glazov și S. Kurceatov și care au furnizat descoperiri extrem de importante pentru arheologia și istoria veche a regiunii Prutului Mijlociu. Ocazionate de construirea unor sisteme de irigație, investigațile de salvare au cuprins șase movile funerare preistorice și două necropole plane datând din sec. II-III și IV d.Hr. Din păcate însă, rezultatele acestor cercetări au rămas în mare parte încă nepublicate, fiind incluse în circuitul științific doar câteva complexe funerare din necropola de tip Sântana de Mureș-Cerneahov și informații sumare referitoare la cimitirul sarmatic și tumulii de la Petrești[11]. Consemnăm în context că în cele șase movile cercetate, dintre care cinci datează din epoca bronzului, iar una din prima epocă a fierului, au fost descoperite peste 40 de morminte de înhumație atribuite unor perioade și culturi diferite. Un interes sporit prezintă mormântul sarmatic din tumulul 1/1984, jefuit din antichitate, dar în care a fost găsită, printre altele, o cupă romană de alabastru, unică pentru spațiul pruto-nistrean[12]. Referitor la necropola sarmatică plană, subliniem că aceasta prezintă dimensiuni destul de mari, fiind semnalate peste 40 de morminte și 35 de construcții de pământ de cult având formă circulară sau rectangulară. Și mai întins este cimitirul de tip Sântana de Mureș-Cerneahov (sec. IV d.Hr.), descoperindu-se 195 de morminte, dintre care 190 de înhumație și 5 de incinerație, și cinci gropi rituale. Inventarul necropolei este bogat și variat, cuprinzând vase ceramice, pahare de sticlă, fibule, catarame, piepteni, pandantive, mărgele ș.a.
Săpături de anvergură cu caracter de salvare, datorate unor lucrări de ameliorație, au mai avut loc în anul 1990 la Chirileni, unde au fost cercetate cinci movile funerare din bronzul timpuriu, dar care conțineau morminte aparținând și altor epoci istorice[13]. Spre regret, din cele cinci situri funerare explorate, a fost publicat doar tumulul 1, ce cuprindea 19 morminte de înhumație, dintre care 13 se atribuie culturii Iamnaia din bronzul timpuriu (sec. XXIX-XXV î.Hr.), două culturii Noua din perioada târzie a epocii bronzului (sec. XVI-XIII î.Hr.), unul sarmaților din epoca romană (sec. I-II d.Hr.) și trei turanicilor târzii (sec. X-XIII d.Hr.)[14]. Tot la Chirileni, în procesul explorării tumulului 5, a fost identificată și o necropolă plană aparținând culturii Noua, fiind dezvelite 12 morminte de înhumație, prevăzute cu vase de lut caracteristice, și o groapă cu resturi faunistice[15].
Dintre cercetările de salvare din regiunea Unghenilor, mai amintim pe cele din anul 1991 executate la o așezare din epoca romană târzie de la Măcărești și într-un cimitir sarmatic din sec. II d.Hr. de la Florițoaia Nouă. Din cuprinsul așezării Sântana de Mureș-Cerneahov de la Măcărești a fost dezvelită o suprafață de peste 300 m.p., dar vestigiile descoperite, păstrate astăzi la Muzeul Național de Istorie a Moldovei din Chișinău, sunt încă nepublicate[16]. Cât privește cimitirul antic de la Florițoaia Nouă, acesta a fost distrus în mare parte de alunecările de teren. Prin intervențiile de salvare au putut fi recuperate două vase ceramice romane și cercetate două morminte, două gropi și parțial – un complex de cult, reprezentând o platformă rectangulară delimitată de un șănțuleț[17].
Cu toate că au fost de mici dimensiuni, sondajele de documentare din anul 1995 executate de V. Bicbaeev în așezările preistorice de la Rezina-Valea lui Răgoz și Țîghira-Movila Măgurii au furnizat descoperiri interesante pentru arheologia epocii eneolitice, completându-se totodată cu piese de patrimoniu valoroase și colecțiile Muzeului de Istorie și Etnografie Ungheni[18].
Remarcăm, de asemenea, impactul cercetărilor organizate de Muzeul de Istorie și Etnografie Ungeni la importantul sit arheologic Țuțora (s. Buzduganii de Jos, com. Valea Mare) din anii 2008-2009 și 2014, soldate cu rezultate importante pentru reconstituirea unor epoci mai vechi, dar şi a evoluției cunoscutului târg medieval[19].
În ultimii 25 de ani patrimoniul arheologic imobil local, la fel ca și cel de pe întreg teritoriul țării, a fost afectat grav de numeroşi ,,căutători de comori” şi de diverse lucrări de construcţie sau de amenajare a teritoriului, multe situri, îndeosebi tumuli, fiind deteriorate iremediabil. Viteza alarmantă cu care se distrug monumentele arheologice reclamă imperios întreprinderea unui şir de măsuri complexe pentru salvgardarea lor. Un prim pas important în această direcție îl constituie adoptarea la 17 septembrie 2010 a Legii nr. 218 privind protejarea patrimoniului arheologic. În conformitate cu prevederile acestei legi și în scopul implementării politicii de stat în domeniul protejării şi valorificării patrimoniului arheologic, în anul 2012 a fost creată Agenția Națională Arheologică, insituție ce a întreprins cercetări de suprafață și săpături de salvare în mai multe regiuni ale țării, inclusiv în raionul Ungheni.
Menționăm mai întâi intervenția de salvare din toamna anului 2012 de la Măcărești, care s-a soldat cu recuperarea unei ambarcațiuni de lemn, ce reprezintă prima descoperire de acest gen din bazinul râului Prut[20]. Actualmente monoxila de la Măcărești, care se cere a fi conservată și restaurată corespunzător, este inclusă în expoziția permanentă a Muzeului de Istorie și Etnografie Ungheni, fiind una din piesele cele mai valoroase și mai reprezentative ale acestei instituții muzeale.
Deosebit de importante pentru arheologia epocii romane sunt descoperirile făcute prin cercetările de salvare din anul 2015 de la Medeleni, efectuate cu prilejul lucrărilor de reabilitare a sistemului de irigare Blindești. Subliniem că în urma săpăturilor au fost dezvelite cinci morminte de înhumație și un complex de cult dintr-o întinsă necropolă sarmatică din sec. I-II d.Hr., fiind recuperate mai multe obiecte de inventar, între care se numără și piese de podoabă de aur de valoare deosebită pentru patrimoniul cultural national[21].
Patrimoniul arheologic imobil, reprezentând o componentă esenţială a moştenirii culturale naţionale, trebuie în mod obligatoriu inventariat complet și protejat, iar cele mai reprezentative monumente, cum sunt de pildă Movila Măgurii, Masa lui Petru cel Mare și Șanțul lui Zamoyski, se impun a fi explorate, conservate și puse în valoare corespunzător. Deoarece constituie o sursă a memoriei colective europene şi instrument de studiu istoric şi ştiinţific, patrimoniul arheologic, alături de cel aritectural, trebuie să devină, astfel, un factor important de dezvoltare durabilă şi de coeziune socială.
[1] S. Covalenco, Reperoriul monumentelor arheologice din raionul Ungheni, Chișinău, 1993 (manuscris aflat în arhiva Agenției Naționale Arheologice); S. Covalenco, Repertoriul arheologic al raionului Ungheni, în Pyretus, II, Ungheni, 2006, p. 5-40. V. Bicbaev, Contribuții la constituirea repertoriului arheologic al raionuui Ungheni, în Pyretus, II, Ungheni, 2006, p. 41-51.
[2] N. Moroșan, O fibulă particulară germanică din epoca imperialo-romană găsită ăn Basarabia, în Arhivele Basarabiei, VII, nr. 3-4, Chișinău, 1935, p. 195-208.
[3] E. Vulpe, Raport provizoriu asupra cercetărilor arheologice din Moldova și a săpăturilor de la Rădeni din Basarabia. Raport MNA în anii 1942 și 1943, București, 1944 (apud V. Sorochin, Contribuții privind așezările complexului cultural Cucuteni-Tripolie, în Pyretus, I, nr. 1, Ungheni, 2001, p. 10-11.
[4] Н.А. Кетрару, Памятники эпох палеолита и мезолита. АК МССР. Вып. 1, Кишинев, 1973; В.И. Маркевич, Памятники эпох неолита и энеолита. АК МССР, Вып. 2, Кишинев, 1973; В.А. Дергачев, Памятники эпохи бронзы. АК МССР, Вып. 3, Кишинев, 1973; В.Л. Лапушнян, И.Т. Никулицэ, М.А. Романовская, Памятники раннего железного века. АК МССР. Вып. 4, Кишинев, 1974; Г.Б. Федоров, Г.Ф. Чеботаренко, Памятники древних славян. АК МССР. Вып. 6, Кишинев, 1974; Л.Л. Полевой, П.П. Бырня, Средневековые памятники XIV – XVII вв. АК МССР, Вып. 7, Кишинев, 1974; Э.А. Рикман, Памятники сарматов и племен Черняховской культуры. АК МССР, Вып. 5, Кишинев, 1975.
[5] И.Г. Хынку, Археологические памятники Унгенского района, Кишинев, 1987.
[6] S. Covalenco, Reperoriul monumentelor arheologice din raionul Ungheni, Chișinău, 1993 (manuscris aflat în arhiva Agenției Naționale Arheologice).
[7] S. Covalenco, Repertoriul arheologic al raionului Ungheni, în Pyretus, II, Ungheni, 2006, p. 5-40.
[8] V. Bicbaev, Contribuții la constituirea repretoriului arheologic al raionuui Ungheni, în Pyretus, II, Ungheni, 2006, p. 41-51.
[9] В.И. Гросу, Отчет о полевых работах черняховско-сарматской археологической новостроечной экспедиции у с. Чоропканы Унгенского района в 1982 г. (раскопки сарматского могильника и кургана эпохи бронзы), № 179, Кишинев, 1987 (Arhiva Muzeului Național de Istorie a Moldovei).
[10] В.И. Гросу, Е.Н. Савва, Археологические исследования у с Чоропканы. Известия АН Молдавской ССР. Серия общественных наук, № 2 (Кишинев 1987), c. 71-74.
[11] С.И. Курчатов, А. Чирков, Население Прутско-Днестровского междуречья вв.н.э. в свете новых открытий, в сб.: Актуальные проблемы историко-археологических исследований, Киев, 1987, с. 91-92; С.И. Курчатов, Новые материалы из раскопок сарматского и черняховского могильников в с. Петрешты МСССР, в сб.: Проблемы скифо-сфрматской археологии Северного Причерноморья, Запорожье, 1989, с. 74-75; S. Kurceatov, V. Bubulici, Morminte de nobili în necropola de la Petrești, în Pyretus I, 1, Ungheni, 2001, p. 33-37; S.Kurceatov, V. Vornic, Un mormânt cu amforă romană din necropola de tip Sântana de Mureș-Cerneahov de la Petrești, în Tyragetia, XIV, Chișinău, 2005, p. 87-100; S. Covalenco, Repertoriul arheologic…, p. 25-26.
[12] В.И. Гросу, Хронология памятников сарматской культуры Днестровско-Прутского междуречья, Кишинев, 1990, с. 72.
[13] Е.О. Клочко, А.В. Субботин, Отчет о полевых исследованиях Унгенской новостроечной экспедиции в 1990 г. у с. Кирилены, № 317, Кишинев, 1991 (Arhiva Muzeului Național de Istorie a Moldovei).
[14] E. Abâzov, E. Clocico, Tumulul 1 din necropola tumulară Chirileni, în Tyragetia, IV-V, Chișinău, 1997, p. 95-108.
[15] Е.О. Клочко, А.В. Субботин, Отчет…, c. 79-93; S. Covalenco, Repertoriul arheologic…, p. 15.
[16] Е.О. Клочко, Отчет о полевых исследованиях черняховского поселения у с. Мэкэрешть, Унгенского района, № 333, Кишинев, 1992 (Arhiva Muzeului Național de Istorie a Moldovei).
[17] С. Курчатов, А. Левинский, Новые материалы сарматского времени из Попрутья, în Revista Arheologică, III, nr. 1-2, Chișinău, 2007, p. 311-320.
[18] V. Bicbaev, Cercetările arheologice de la Rezina și Movila Măgurii din anul 1995, în Pyretus, II, Ungheni, 2006, 52-64.
[19] I. Tentiuc, Al. Levinschi, Cercetările arheologice de la Buzduganii de Jos, pe valea Ţuţorei, din anul 2008. Consideraţii preliminare, în Tyragetia, III [XVIII], 1, Chişinău, 2009, p. 247-266; I. Tentiuc, Al. Levivschi, Investigaţiile arheologice de la Ţuţora (Buzduganii de Jos), pe stânga Prutului de Mijloc, în Tracii şi vecinii lor în antichitate. Studia in honorem Valeriu Sîrbu, Brăila, 2010, p. 611-623; Al. Levivschi, L. Ciobanu, L. Pîrnău, V. Iucal, Cercetările în situl arheologic Ţuţora (Buzduganii de Jos, Ungheni), în Sesiunea ştiinţifică a MNIM, Chişinău, 2014, p. 34-36.
[20] S. Bodean, V. Iucal, Monoxila de la Măcărești (r-nul Ungheni). Considerații preliminare, în Arheologia preventivă în Republica Moldova, I, Chișinău, 2014, p. 177-179.
[21] V. Vornic, V. Bubulici, S. Popovici, Date preliminare privind necropola sarmatică de la Medeleni (com. Petrești, r-nul Ungheni), în Arheologia preventivă în Republica Moldova, II, Chișinău, 2015, p. 59-72.
Vlad VORNIC
Apărut: Patrimoniul istoric, nr. 4 (Ungheni, 2016), pag. 21-27