AȘEZAREA DACILOR LIBERI DE LA PRUTENI

Aşezarea  dacică din epoca romană de la Pruteni este situată în bazinul Prutului Mijlociu, la circa 1,5 km est de râu, în marginea de sud-est a satului, în punctul numit Sub Dealul Babei. Fiind descoperit în anul 2000 de către Nicolai Telnov, situl arheologic de la Pruteni- Sub Dealul Babei a fost cercetat prin săpături restrânse în anii 2001, 2003, 2008 și 2009. Drept rezultat au fost descoperite patru cuptoare  de ars ceramică, un complex alcătuit din două gropi cu fundul ars unite printr-un şanţ, o construcţie adâncită în sol, mai multe  gropi de dimensiuni mici,  precum şi două aglomeraţii de lut ars provenind de la cuptoare de olărie distruse sau recondiţionate.

Instalațiile de ars ceramică aparțin categoriei de cuptoare tronconice cu două camere suprapuse, având grătarul susținut de un perete median. Două cuptoare (nr. 1 și 2) erau prevăzute cu o singură gură de deservire, iar alte două instalații  (nr. 3 și 4) – cu cîte două galerii lungi de foc. Un interes deosebit prezintă cuptorul nr. 4, în care s-au găsit, printre altele,  câteva amfore fragmentare de imitație romană de dimensiuni mari, arse incomplet.

Dintre descoperirile însemnate făcute la Pruteni remarcăm și resturile unor vase  de lut conținând oase calcinate (morminte? ofrande?)

Inventarul arheologic al așezării constă în principal din olărie lucrată la roată din pastă fină, arsă oxidant şi neoxidant, cuprinzând diferite tipuri de castroane, căni, oale, capace și amfore.

Antichitățile cele mai valoroase sunt amforele de imitație romană cu fundul ascuțit de mare capaciate, care deocamdată nu îşi găsesc analogii exacte în cadrul culturii dacilor din sec. II-III e.n.,  dar nici în lumea romană, ele fiind  definite ca amfore de tip Pruteni.

Ceramica romană este reprezentată prin fragmente de amfore de culoare alburie sau roz-gălbuie, având corpul piriform, gâtul îngust, cu buza îngroșată, și fundul tubular.

Interes prezintă și descoperirea unor bucăţi de zgură de fier, care atestă prelucrarea fierului  în așezarea respectivă.

Cronologic, situl arheologic de la Pruteni se încadrează în limitele sec. II-III d.Hr., fiind primul obiectiv atribuit culturii dacilor liberi documentat cert pe teritoriul Republicii Moldova.

Rezultatele cercetătilor din anii 2001 și 2003 în situl dacic de la Pruteni au fost publicate în studiul monografic: Vlad Vornic, Nicolai Telnov, Valeriu Bubulici, Larisa Ciobanu, Pruteni. Un centru de olărie dacic din epoca romană (cercetările din anii 2001 şi 2003) (Chişinău 2007)

Vlad VORNIC

Pruteni. Un centru de olărie dacic din epoca romană 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *