Printre diferitele complexe care alcătuiesc ansamblul arheologic medieval de la Costești-Gârlea se numără și două cimitire mari cu morminte de înhumație, situate pe versantul stâng al văii râului Botna, în partea de nord-est și cea de est ale orașului Hoardei de Aur din sec. XIV. O primă necropolă sau zonă funerară a fost descoperită de Em. Rikman, cu prilejul cercetărilor perieghetice și de salvare efectuate în anul 1954. Conform datelor consemnate de acest cercetător, cimitirul se localizează pe versantul vestic al cetății de pământ, unde, la distanța de circa 25 m mai jos de platou, au fost semnalate trei aglomerări de oase umane, scoase la lumină în urma alunecărilor de teren.

Între complexele mai deosebite descoperite în urma săpăturilor de salvare din anii 2016 și 2017 efectuate în așezarea urbană din sec XIV  de la Costești-Gârlea se numără un cuptor de ars piatra de var de mari dimensiuni, alcătuit din cuptorul propriu-zis și groapa de aprovizionare cu combustibil[1].

Instalația de foc la care ne referim se află în așa-numitul ,,cartier al olarilor”, puternic afectat de alunecările de teren și de o fostă carieră de lut neautorizată, deasupra malului nordic al acestei lutării, fiind semnalat în primăvara anului 2016, cu prilejul unor cercetări perieghetice întreprinse la Costești.

Printre siturile arheologice cunoscute în sudul Republicii Moldova se remarcă un lanț de tumuli situat pe malul stâng al râului Prut între localitățile Giurgiulești și Brânza din r-nul Cahul. Lungimea lanțului constituie 21 km, incluzând circa 100 de movile funerare. Hotarul sudic al grupului tumular la care ne referim este marcat prin binecunoscuta ”Movila Mare” de la Giurgiulești. Tumulul respectiv, înălțimea căruia depășește 7 m, este cel mai înalt sit de acest tip din r-nul Cahul. Cercetarea tumulilor la Giurgiulești debutează în anul 1991 sub conducerea lui Vasile Haheu și Serghei Curceatov. Atunci au fost investigate două movile funerare din perioada timpurie a epocii bronzului. Tumulii au fost ridicați peste o necropolă plană eneolitică de tip Novodanilovka.

Evoluția cercetărilor arheologice în primele decenii postbelice din fosta RSS Moldovenească este legată de activitatea mai multor personalități marcante, printre care un loc aparte îl ocupă cercetătorii moscoviți T.S. Passek și A.I. Meliukova. În anul 1954 în cadrul Expediției Arheologice Moldovenești a Institutului de Istorie a Culturii Materiale din cadrul AȘ URSS condusă de T.S. Passek, se crează echipa de cercetare a arheologiei sciților, responsabilă fiind desemnată A.I. Meliukova.

Stațiunea Climăuți II (satul Climăuții de Jos, r-nul Șoldănești) a fost decoperită în anul 1989 de către Th. Obadă și O. Redcozubov, fiind cercetată în același an de o echipă  de specialiști condusă de regretatul arheolog Ilie Borziac. Situl este amplasat în centrul satului Climăuții de Jos, pe un promontoriu înalt de pe malul drept al râului Nistru.

În urma primelor investigații din anul 1989, în stațiunea Climăuți II au fost studiate două nivele culturale, atribuite paleoliticului superior. Nivelul superior a fost depistat la o adâncime de 1,7-1,9 m de la suprafața actuală a solului.