CÂTEVA DATE ARHEOLOGICE DESPRE UN APEDUCT VECHI DESCOPERIT RECENT LA CĂUȘENI

Zilele trecute a fost efectuată o intervenție arheologică de salvare  în orașul Căușeni, drept urmare a informației parvenite la Agenția Națională Arheologică despre descoperirea întâmplătoare  pe moșia  acestei importante localități de pe cursul inferior al râului Botna a unui segment de apeduct alcătuit din tuburi ceramice. Informația despre depistarea apeductului  ne-a fost furnizată de arhitectul Anton Balan, care, la răndul său, a primit-o de la electricianul Vitalie Ciobanu,

Deplasându-ne la fața locului, unde am fost însoțiți de dl Vitalie Ciobanu,  am putut constata că descoperirea a fost făcută pe un drum de țară ce  străbate o vale numită Valea Vacii,  din marginea de sud-est a orașului Căușeni. În scopul cercetării segmentului de apeduct ieșit la iveala a fost trasată o casetă, cu dimensiunile de 1,0×1,5 m. De asemenea, a fost efectuată și o cercetare perieghetică a zonei, unde, cu excepția unor fragmente de țevi de lut ars, nu s-au găsit alte vestigii arheologice, care ar atesta o locuire mai veche în acest loc.

 În cuprinsul sondajului a fost surpins o porțiune dintr-un apeduct, orientat pe direcția NNV-SSE, care continuă atât spre nord cât și spre sud, dar al cărui lungime urmează încă a fi stabilită. După spusele localnicilor, fragmente de țevi de lut se întâlnesc frecvent în această zonă a localității, fiind scoase la suprafață mai ales prin lucrările agricole.

Adâncimea la care se găsește apeductul este destul de mică, în perimetrul sondajului baza acestuia aflându-se la – 0,25-0,40 m de la suprafața actuală a solului. S-a constatat că pentru amenajarea apeductului s-a săpat mai întâî un șanț puțin adânc și lat de circa 40 cm. Pe fundul șanțului s-a depus un strat subțire de nisip amestecat cu puțin moluz și mortar, peste care au fost așezate tuburile ceramice, unite între ele cu mortar ce conține mai ales var. Țevile de lut au  lungimea de circa 40 cm, diametrul de  14 și grosimea în jur de 1 cm. La rândul lor, tuburile ceramice au fost acoperite cu pietre de calcar și mortar ce conține foarte mult nisip, având rolul de a proteja apeductul propriu-zis.

După toate probabilitățile, apeductul depistat își ia începutul de la un izvor foarte putenic aflat la circa 1 km spre  sud, în punctul Sub Castel din capătul sudic al văii amintite, fiind îndreptat în direcția nordică spre locul numit de localnici La Palat din vatra urbei actuale.

 Cu toate că deocamdată nu dispunem de date sigure pentru datare, presupunem că acest apeduct a funcționat în perioada de stâpânire tătărească a orașului Căușeni, mai degrabă în sec. XVIII. Evident, studierea documentelor scrise și cercetările arheologice viitoare vor contribui la cunoașterea mai bună a acestei interesante structuri arheologice, care reprezintă și un element important al patrimoniului cultural local ce se impune a fi protejat și valorificat.

Vlad VORNIC

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mergi în sus