Category Archives: În derulare

Despre unul dintre șanțurile identificate și parțial cercetate în situl eneolitic Cucuteni A (mil. V î.Hr.) de la Cobani-Pe Stâncuță.

 Între cele peste 60 de complexe din situl cucutenian (mil. V î.Hr.) de la Cobani-Pe Stâncuță (r-nul Glodeni), cercetate în acest an prin săpături de salvare, se numără și 5 segmente de șanțuri de apărare sau cu altă destinație, care străbat de la SV spre NE partea de sud a acestui valoros sit arheologic din bazinul Prutului Mijlociu. De dimensiuni și cu profile diferite, aceste mari structuri arheologice conțineau un bogat și variat material, între care predomină ceramica cu decor adâncit sau pictat.

DESCOPERIRE prețioasă în satul Cărbuna, Ialoveni.

Descoperiri arheologice preţioase în satul Cărbuna, din Ialoveni. Cea mai importantă este un fragment dintr-un plug utilizat în secolul patru. “Evident, plugul propriu zis, care era din lemn, nu s-a păstrat. E o dovadă clară că se practica agricultura cu aratru de tip roman. E păstrată aproape întreagă. Unii specialişti le consideră chiar că ar fi importuri romane, noi încă înclinăm să credem că erau de producţie locală”, a spus  directorul Agenţiei Naţionale Arheologice, Vlad Vornic.

Cercetări arheologice la Costești în anul 2017

În luna iule 2017 au fost efectuate săpături arheologice de salvare în două sectoare ale ansamblului arheologic de la Costești-Gîrlea: în așa-numitul ”cartier al olarilor”, puternic afectat de o fostă carieră de lut neautorizată și de alunecările de teren, și într-un cimitir cu morminte de înhumație descoperit recent.

Mergi în sus